|  
  |  
  |  
  |  
Kasım 24, 2014
 
 
 
 
 
 

Perspectiva culturala si schimbarile la nivelul societătii

04 Eylül 2013, Çarşamba / ,
Add to Google
Societatea se bazează pe instituții, acesta este un fapt inevitabil. Conform Dicționarului lui Merriam Webster, o instituție este: " o practică semnificativă, relație, sau organizație într-o societate sau cultură "(instituție, 2010). Asociația din cartier locală este o instituție prin care se leagă vecinii. Biserica sau moscheea este o altă instituție care îi conectează pe credincioși. 
 

Compania de automobile care produce mașinile pe care noi le conducem este construită pe baza unui tip de instituție, care este legată prin angajați, acționari și directori, în timp ce țara în care trăim are la baza Constituția- care îi aduce împreună pe conaționali.

Una din preocupările majore în ceea ce privește instituțiile este că acestea pot determina societățile să stagneze, împiedicand astfel schimbările necesare. Când societățile stagnază, zidurile Romei se năruie, și ceea ce a fost prețuit este pierdut.

Două perspective apar în acest context, pentru a aborda schimbările în societate. Prima perspectivă este una de tip instrumental și se bazează pe un punct de vedere rațional orientat către scopuri. A doua perspectiva este cea culturală şi se bazează mai mult pe stabilitate şi profunzime. Cele două valori pe care se bazează perspectiva culturală adică stabilitatea şi profunzimea asigură stabilitatea în faţa schimubrilor care au loc în timp dar ar putea în acelaşi timp să indice un semn rău al morţii societăţii în cazul în care se dovedesc a tinde prea mult spre o perfecţionare activă. (Christensen et al,2007)

Din punctul de vedere al logicii instrumentale, instituția este intrinsec ineficientă deoarece nu se poate adapta rapid la schimbarea condițiilor de acțiune sau la noile probleme. Cu toate acestea, din punct de vedere cultural s-ar putea argumenta că este perfect posibil ca o instituție să trăiască cu astfel de ineficiența istorică a lungul timpului "(Christensen et al, 2007)

Istoric vorbind, aceste două puncte de vedere au fost mereu în conflict: conservatorii care doresc să mențină instituția, pe de o parte, și liberalii care doresc să schimbe aceste instituții, pe de altă parte. O abordare extrem de conservatoare creează "blocarea instituțională", în cazul în care organizația este lipsită de orice posibilitate de a schimba ceva . La celălalt capăt al spectrului ar fi o abordare extrem de liberală care aproba astfel o revoluție. Aceste concepte diametral opuse crea o semnificativă dicotomie.

Edmund Burke, om de stat englez și filozof, a fost extrem de critic la adresa revoluției din în Franța. El a apărat vechiul regim si a simțit că instituțiile din Franța și Europa au fost rezultatul unui proces evolutiv care a atins cel mai înalt punct sub nobilii / monarhii din Europa. Pentru el, civilizația europeană a fost fondată pe principiile cavalerismului şi învăţaţii clericale şi au fost concretizate în spiritul religiei. Cei care au dorit să răstoarne sistemul francez au fost pentru el doar niste sălbatici care s-au opus etichetei pe baza careia a fost fondata Europa (Kontler, 1997).

Înainte de prăbușirea Imperiului Otoman, un grup de revoluționari intitulându-se "JuniiTurci" au încercat să schimbe caracteristicile instituționale ale țarii. Unul dintre turci, un tânăr pe nume Ahmed Hilmi a fost mult mai conservator din punct de vedere instituţional în încercarea sa de a reforma . Junii Turci au devenit mult mai antireligioşi însă Hilmi a vrut Islamul să rămână piatra de temelie a țării. El a fost foarte stringent împotriva acestor valori instrumentale incorporate în pozitivism şi materialism. El a simţit, la fel ca Burke, că țara a evoluat până la acel moment și pentru că a avut ca bază o orientare spirituală, care nu ar trebui să se schimbe indiferent de transformările care ar putea fi necesare (Bein, 2007).

Bruke si Hilmi au întruchipat perspectivele culturale şi au fost împotriva gândirii revoluţionare. Cu toate acestea, ambii gânditori au recunoscut că schimbarea era necesară, dar modul lor de abordare era făcut treptat. Din acest motiv, Burke s-a opus vehement revoluţiei franceze şi Hilmi, revoluţiei turceşti.

Positivismul/materialismul care a fost larg răspândit în rândul tinerilor turci a fost criticat de oameni de ştiinţă precum Dwight Waldo, care a arătat cum aceleaşi caracteristici absolute ale gândirii sunt asociate cu religia (Waldo, 1984). Hugh Miller face aceasta afirmaţie şi în discuţia sa asupra postmodernismului şi neoliberalismului, unde el observa cum raţionalul devine rapid iraţional, în special în măsurarea performanţei (Miller, 2007).

Dwight Waldo declara “în ambele discipline (managementul ştiinţific, positvisimul , administraţia publică) aceste anomalii (neconcordanţe între mediu şi paradigmă) şi dificultăţile care au fost dezvăluite, frecvente şi caracteristice în discuţii ale problemei referitoare la managementul privit ca o ştiinţă sau o artă şi relaţia dintre ştiinţă şi artă” (Waldo, 1984, p. 55).

În clasica sa nuvelă, Călătoriile lui Guliver, Jonathan Swift a inclus în povestea sa Insula Laputa. Pe aceasta insulă, sunt savanți ai căror stiință nu aduce nici un beneficiu pentru civilizaţia umană și în care toate informațiile anterioare sunt respinse. Rezultatul este un grup detaşat de oameni, care nu sunt un beneficiu al societatii și, în fapt, sunt dăunatori acesteia. Regele acestei insule arată un mic interes culturii şi este singurul căruia îi pasă de matematică şi de muzică. În povestea lui Swift, insula reprezintă aprecierea acestuia asupra celor care sunt pozitivi în gândire şi modul în care eforturile lor nu sunt de fapt benefice societăţii, ci mai degrabă demontatoare a acesteia. (Swift, 1998).

Dată fiind această perspectivă, perspectiva instrumentală este pusă la îndoială şi adevarata capacitate de a reacţiona pentru a face o schimbare corectă. Perspectiva culturală este treptată în acest sens, însă ca și Christensen, există un risc al ineficienței istorice. Ar fi mai sigur să spui că societatea poate trăi cu acest risc? Dacă obiectivul este să operezi eficient şi efectiv în ajustarea continuă cu mediul înconjurator, atunci cum orice asemănare a dezvoltarii comunităţii dat fiind faptul că comunitaţile au nevoie deseori de o stabilitate pentru a se dezvolta? Dacă obiectivul este dezvoltarea comunităţii care depinde de integrare şi facilitare, atunci cum orice asemănare este necesară pentru a schimba dezvoltarea? Acesta reprezintă enigma unei probleme de nerezolvat în societate.

Burke și Hilmi au trăit în vremuri revoluționare și au aplicat gândirea de tip cultural pentru a rezolva problemele sociale. Problemele ridicate în timpul lor se aplică la fel de frecvent în prezent în ceea ce privește schimbările necesare. Mulți dintre cei care "au bătut la tobe" în timpul revoluțiilor care au dat naștere societăților moderne de astazi au dat la rândul lor de urmaşii mişcării conservatoare care s-au opus tuturor schimbarilor. Mult din ceea ce a fost pierdut în revoluţii nu a fost însă uitat de populaţie iar singura cale de urmat rămâne varianta "de mijloc" între perspectiva de tip instrumental şi perspectiva de tip cultural.